În  conformitate cu prevederile art. 11 alin.(1) din O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, cu modificările și completările ulterioare, persoanele fizice și persoanele juridice au obligația să declare anual datele pentru înscrierea în registrul agricol.

 

(1) Termenele la care persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în registrul agricol sunt următoarele:

  1. a)între 5 ianuarie şi ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului precedent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi,  a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;
  2. b) între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respectiv;
  3. c)persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.

(2) În cazul în care persoanele fizice sau cele juridice nu fac declaraţiile la termenele prevăzute la alin. (1), se consideră că nu au intervenit niciun fel de modificări, fapt pentru care în registrul agricol se reportează din oficiu datele din anul precedent, cu menţiunea «report din oficiu» la rubrica «semnătura declarantului»

(3) În cazul persoanelor fizice, declaratia se da  sub semnatura capului gospodariei sau, in lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodariei, care dispune de capacitate deplina de exercitiu, la care se anexeaza documente privind: cladirile si terenurile, titularul dreptului de proprietate asupra acestora, schimbarea categoriei de folosinta.

(4) In cazul persoanelor juridice, declaratia se da de reprezentantul legal al unitatii respective, insotita de documente.

(5) În cazul în care nu există documente, înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile şi terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum şi schimbarea categoriei de folosinţă se pot face pe baza declaraţiei date sub semnătura proprie de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei, sub sancţiunea nulităţii.

(6) Persoanele care nu au domiciliul în localitate au obligaţia să trimită declaraţia prin poştă, cu confirmare de primire, pe cheltuiala lor, sau vor putea face declaraţii prin procură.

(7) Atât în cazul clădirilor, cât şi al terenurilor, dacă se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în registrele agricole se înscriu suprafeţele care corespund realităţii, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru.

(8) În cazul în care, într-un act de proprietate, un teren are consemnată o altă categorie de folosinţă decât situaţia reală, în registrul agricol se înscrie categoria de folosinţă care corespunde realităţii, pe baza declaraţiei depuse de persoana care are această obligaţie, potrivit prezentei ordonanţe. În mod similar se procedează şi în cazul în care, într-un act de proprietate, un teren este consemnat că figurează în intravilan/extravilan, iar acesta, potrivit planurilor urbanistice generale ori planurilor urbanistice zonale, este situat în extravilan/intravilan.

(9) În cazul în care o clădire este în stare avansată de degradare ca urmare a unui dezastru natural, radierea din registrul agricol se face pe baza autorizaţiei de desfiinţare, emisă potrivit legii.

 

        Având în vedere prevederile legale vă solicităm să vă prezentați la sediul primăriei Comunei Tuzla, Judetul Constanta, în vederea depunerii declarației.